Tot vă ameninţăm de câteva zile cu treaba asta Ei bine, iată că am reuşit, cu chiu cu vai, sa ne mutăm la casă nouă, să le punem pe toate în bună rânduială acolo, să primenim noua locuinţă în aşa fel încât să fie pregătită de primit oaspeţi.

Aşadar, dragi prieteni, vă aşteptăm la noua noastră adresă şi anume www.folkblog.ro

Bună dimineaţa, dragi prieteni, vă spune cu drag echipa FolkBlog, într-o zi cu adevărat specială pentru noi. Ţin să vă anunţ că astăzi, 25 iunie 2009, se împlineşte un an de când am lansat acest blog.

A fost un an frumos, un an plin, un an cu multe bucurii şi mulţi mulţi prieteni noi. A fost şi un an greu, pentru că orice lucru bine făcut cere sacrificii. Dar privind acum în urmă şi punând în balanţă cele bune şi cele rele, ştiu că au meritat din plin toate aceste sacrificii.

Aşadar, pentru noi astăzi este zi de sărbătoare, o zi specială, un “azi” pe care nu l-am da pentru un altul. De aceea v-am pregătit şi un cântec special, o piesă semnată de inconfundabilul Alexandru Andrieş şi cântată aici într-o formulă corifeică de zile mari.

Vă dorim să aveţi o zi cel puţin la fel de frumoasă şi vă mulţumim că ne călcaţi pragul dându-ne astfel credinţa că ceea ce facem aici nu facem în zadar!

PS: Ziua asta noi o sărbătorim prin muncă. Pentru că, aşa cum v-am mai anunţat, ne pregătim de mutare! Mai e încă puţin, nişte mici retuşuri şi noua căsuţa a Folkblogului va fi gata de primit oaspeţi! Rămâneţi aproape pentru a fi primii care ne vor călca pragul!

Mircea Bodolan

Astăzi, dragilor şi dragelor, am marea bucurie să scriu despre un om special şi drag nouă, echipei Folkblog. E vorba despre unul dintre acei trei Mircea care activează în prezent în folkul românesc, poate nu la fel de mediatizat ca ceilalţi doi, dar cu siguranţă la fel de valoros.

Mircea Bodolan, căci despre acest Mircea este vorba, s-a născut într-o zi de 25 iunie, acum nişte ani, undeva prin judeţul Bihor. Este absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L Caragiale” Bucureşti. Încă din anii studenţiei îşi împarte timpul între teatru şi muzică. Astfel, în 1976, câştigă marele premiul la Festivalul “Primăvara Baladelor”. I se editează apoi două single-luri Mircea Bodolan şi Dor de Drum. Primul dintre acestea conţine trei piese: “După amiaza unui cântec” (versuri Nichita Stănescu), Sat sub seceta după potop (versuri Adrian Păunescu) şi “Cântec de înstrăinare” (versuri Mircea Bodolan).  La acest single colaborează cu Dan Andrei Aldea (muzicuţă şi chitară electrică) şi Marian Vasile  (glockenspiel). La cel de-al doilea material, care conţine două piese (“Dor de drum” şi “Colind”) este ajutat de nume mari ale muzicii româneşti precum Idu Barbu (Sfinx) – claviaturi, Costin Petrescu (Phoenix) – percuţie şi Sorin Minghiat – flaut.  Ca majoritatea folkiştilor de valoare din acea vreme, este cooptat în Cenaclul Flacăra, participând astfel la nenumăratele turnee din întreaga ţară.

În 1987 părăseşte lumea folkului dedicandu-se exclusiv teatrului şi se mută astfel la Brăila. În 1995, la insistentele bunului său prieten, Vali Sterian, (care, mai în glumă mai în serios, a dat la ziar următorul anunţ: «Prindeţi. Legaţi şi expediaţi pe adresa Studioul B’Inişor pe Strada Inişor…») îsi lansează primul album de autor “Rănitul dintre linii” care conţine 12 piese. Ulterior participă, în calitate de invitat, la concertele Vali Sterian & “Compania de sunet”, iar în 2001 îşi formează propriul grup, Bodi’n Grupa Mare, ce-i are în componenţă pe Sorin Minghiat (flaut, voce) şi Niki Oagan (chitara bass, voce).

Tot alături de Vali Sterian este “vinovat” de apariţia celebrului club Casa Eliad precum şi a revistei “Folk Club Casa Eliad” a cărui director a fost şi unde i-a avut colaboratori pe Alex Revenco (redactor sef), Dinu Olăraşu sau Aurel Gherghel. În prezent, Mircea Bodolan îşi continuă cariera concertistică, participand la nennumaratele Festivaluri de Folk din ţară precum şi în concerte de club.

Mircea Bodolan face parte din generatia acelor nebuni frumoşi ai anilor 70-80 care, luând exemplul colegilor de generaţie din America, au avut, practic, curajul să creeze acest curent muzical, o stare de spirit în fond, într-un moment în care Romania avea nevoie ca de aer de aşa ceva pentru a supravieţui intelectual şi cultural. Chiar dacă, pentru marea majoritate a contemporanilor mei, muzica lor pare uşor depăşită de aceste vremuri atât de pragmatice, esenţa ei stă în altceva, în vorbe sau, mai bine spus, în modul în care sunt povestite aceste vorbe. Iar Mircea Bodolan,  probabil şi datorită meseriei sale de bază, ştie să-şi povestească melodiile ca nimeni altul. Iar de un lucru sunt sigură şi anume că folkul românesc fără piese ca “Rănitul dintre linii”, “Fata din vis”, “Mătrăguna” şi altele asemenea lor, dar mai ales fără omul din spatele acestor cântece, ar fi enorm de sărac.
Îmi permit acum, la final, să las formalitatiile deoparte, aşa că dragă Bodi, noi, cei de la Folkblog, alături de cititorii noştri fideli, pentru ca astăzi e ziua ta de naştere, vrem să  îţi urăm La mulţi ani fericiţi, alături de soţia ta, multă sănătate şi sperăm să ne revedem curând la o cântare şi o poveste, undeva cândva prin ţară!

Ziua asta îmi aminteşte de cineva drag, un om optimist, cu un suflet mare de împărţit la toată lumea. Îmi aminteşte de dimineţile în care ne trezea cu un glas autoritar ce parcă ne trimitea la război nu la şcoală şi de figura lui impunătoare în faţa căreia plecam capul de ruşine atunci când greşeam. Avea întotdeauna o vorbă bună şi găsea ieşirea din orice imprejurare dificilă în care ne/se afla, întotdeauna cu capul sus şi picioarele pe pământ. L-am apreciat tot timpul, îmi era teamă de el şi îl iubeam în acelaşi timp, îmi imaginam că o să îl am întotdeuna alături şi când l-am pierdut am simţit că nu mai am nimic.

Mă gândesc de multe ori ce ne-am face fără uitare, dacă nu am putea să mergem mai departe, dacă nu am mai putea visa că într-o zi o să fie din nou bine cu cei dragi alături sau în suflet. Alteori uitarea mă îngrozeşte, mi-e teamă să nu uit prea mult şi să nu imi mai amintesc aproape nimic despre locuri, vremuri, oameni.

Şi pentru că e totuşi bine ca din când în când să ne amintim,  m-am gândit ca astăzi să vă servesc cu unul dintre cântecele sale preferate, o melodie pe care, cu riscul de a vă întrista puţin, o voi dedica memoriei tatălui meu (care astăzi şi-ar fi serbat ziua de naştere) şi a tuturor celor dragi vouă care nu mai sunt printre noi.

]]> http://folkblog.wordpress.com/2009/06/24/24-iunie-2009-mircea-baniciu-%e2%80%93-lantul-coliviilor/feed/ 0 soricioaica http://folkblog.wordpress.com/2009/06/23/23-iunie-maria-gheorghiu-valul-marii/ http://folkblog.wordpress.com/2009/06/23/23-iunie-maria-gheorghiu-valul-marii/#comments Mon, 22 Jun 2009 22:36:22 +0000 Sinziana Lupascu http://folkblog.wordpress.com/?p=7199 ]]>

Neaţa’ dragi cititori! Azi n-aş fi vrut să mă trezesc în capitală, nici în vre-un alt oraş sau prin cine ştie ce hotel luxos…aş fi preferat să mă trezesc în cort , la mare. Nimic n-ar fi fost mai frumos decat să-mi bata vântul prin par , să simt miros de mare şi nisip sub picioare.

Iar visez! E rost să mă trezesc şi să vă recomand o piesă în ton cu starea pe care o am în acest moment.  Vă las să vă amăgiţi cu piesa “Valul mării” cântată de Maria Gheorghiu nu înainte de a vă spune că dacă se-ntâmplă să fiţi din Cluj , mâine 24 iunie la ora 21,  în Irish&Music Pub artista va susţine un concert.

Până să fugiţi la mare vă mai aşteptăm în casuţa folkbloghistică!

Ovidiu Scridon

“Într-o zi, din intamplare” sau nu, am hotărât să merg  la un concert Ovidiu Scridon în clubul bucureştean Downstairs. Ce-i drept distanţa până la locul cu pricina m-a speriat un pic, dar pentru că nu-l auzisem pe Ovidiu Scridon cântând mai mult de doua piese pe scenă am zis că-i musai să ascult un concert întreg.

După ceva peripeţii pe drum şi o mică dificultate în găsirea clubului am ajuns, în cele din urmă,. la Downstairs. Prima impresia pe care mi-a lăsat-o clubul a fost aceea de locaţie foarte bună pentru concerte, aerisit şi mai ales încăpător, calitate care lipseste multor puburi/cluburi din Bucureşti.

Concertul, programat la ora 21:30, a început spre norocul meu de întârziată în jurul orei 22. Ovidiu Scridon şi-a început recitalul cu piesa “Într-o zi” ce dă numele noului său album.

Spre ruşinea mea, înainte de acest concert , nu ascultasem foarte multe piese semnate Ovidiu Scridon şi unele dintre aceste melodii chiar mi-au plăcut în mod deosebit. Am ascultat piese ca „Mi-e dor”, „Femeia”,”E greu să cucereşti o femei”  ,”Să plec” sau „Privelişti”.

Invitat pe scenă de către personajul principal al serii, Dan Vasilescu a cîntat împreună cu acesta două piese foarte îndrăgite şi cunoscute, „Om bun” şi „Haidi hai”. Mai apoi , rămas singur pe scenă, Dan Vasilescu a cîntat mai multe piese ce-mi sunt mie tare dragi „Fără petale” (Doru Stănculescu), „Mugur de fluier” (Phoenix) sau „Râpa”.

Revenind pe scenă alături de prietenul său, Ovidiu Scridon a mai cântat alături de acesta cîteva piese din repertoriul unor artişti consacraţi. Au urmat aşadar cântece marca Celelalte Cuvinte, Andrieş,  Alifantis, Bertzi, Phoenix şi-un Olăraşu (la cerere ) piese pe care le-am cântat, alături de artiştii de pe scenă, poate nu atât de frumos dar cu siguranţă tare.  Când s-o împărţit norocu cei doi şi-au luat la revedere de la public cântând  „Cântecul bufonului”.

Seara de miercuri a fost, pentru mine,  una reuşită, cu muzică bună şi-o voce caldă acompaniată deacorduri de chitară şi muzicuţă. Din nefericire publicul nu a fost foarte numeros, efect dat şi de dimensiunile clubului, şi nici foarte activ, doar pe alocuri se vedea cîte o „scânteie” . Cu siguranţă voi merge şi la alte concerte Ovidiu Scridon, iar despre Downstairs şi evenimentele ce au loc acolo sper să aud cît mai multe pe viitor.

]]> http://folkblog.wordpress.com/2009/06/22/ovidiu-scridon-in-downstairs/feed/ 4 sinzilup DSC_7363 http://folkblog.wordpress.com/2009/06/22/22-iunie-2009-eugen-avram-%e2%80%93-hai-noroc/ http://folkblog.wordpress.com/2009/06/22/22-iunie-2009-eugen-avram-%e2%80%93-hai-noroc/#comments Sun, 21 Jun 2009 22:21:18 +0000 Alina Ioana Deac http://folkblog.wordpress.com/?p=7158 ]]>

Bine aţi revenit, dragi cititori, pe meleaguri folkbloghiste! Ştim că în ultimele zile nu v-am răsfăţat cu prea multe bunătăţi şi că ce nu aţi găsit în căsuţa noastră prea multe bogăţii. Dacă v-aţi gândit însă că e criză şi la noi, trebuie să vă spun că v-aţi înşelat. Motivul pentru care căsuţa noastră pare cam săracă acum e unul foarte simplu: ne pregătim de mutare într-o altă casă, una mai mare şi mai frumoasă decât aceasta. Dar trebuşoara asta nu-i una tocmai uşoară şi ne răpeşte zile şi nopţi întregi. Nu de alta dar vrem să vă primim acolo aşa cum se cuvine. 

Prin urmare, îmi cer scuze dacă cumva vă simţiţi neglijaţi şi vă asigur că noi muncim cu spor tot de dragul vostru şi al muzicii folk. Azi mâine începe numărătoare inversă, aşa că fiţi cu ochii pe noi în următoarele zile!

Şi pentru că noi avem nevoie de mult noroc pentru ca totul să iasă aşa cum ne-am propus, ne-am gândit ca pentru astăzi să ne facem o dedicaţie specială şi să ne urăm „Hai noroc!” ) ) .

Nu, cântecul care urmează nu e un cântec despre vin (doamne fereşte, doar nu o să vă recomandăm băuturi alcoolice încă din prima zi a săptămâni ) deşi aşa pare la prima vedere. Dacă e vorba de Eugen Avram nu poate să fie altceva decât un cântec de dragoste (ceea ce chiar că vă recomadăm şi vouă ) ).

Aşadar, doamnelor şi domnilor, îl invit din nou în scenă pe Eugen Avram, „acest Gorbaciov al folkului românesc” (cum i-a spus regretatul Vali Streian )  şi vă doresc o săptămână frumoasă! Hai noroc!

De când mă ştiu, am avut o anume afinitate pentru trenuri, pentru glasul roţilor de tren ca să citez din lucruri sfinte (imnul Rapidului pentru necunoscători ), cel mai probabil mi se trage din familie. Iar de când m-a lovit microbul muzicii, orice piesă care are cea mai mică legătură cu acest mijloc de transport e trecută într-o listă specială .

Piesa ce v-o propun în dimineaţa asta a fost compusă acum mulţi ani de regretatul Gil Ioniţă. Eu am auzit-o prima dată în locul unde timp de un an jumate, joi de joi, mi-am petrecut poate cele mai relaxante şi faine clipe din ultimul timp, alături de mulţi oameni frumoşi şi adevăraţi. Cineva i-a zis la locul acela Autogară şi poate nu întâmplător.

O dimineaţă exact cum vă doriţi !

Chiar dacă, judecând după căldura de afară, ne aflăm deja în toiul verii, pentru dimineaţa asta v-am pregătit un cântec de primăvară. Dar asta doar pentru ca să vă îndemnăm să lăsaţi grijile deoparte, să vă amintiţi de lucrurile cu adevărat importante în viaţă şi să petreceţi ziua asta frumoasă de sâmbătă alături de cei pe care îi iubiţi. Şi pentru că „a iubi e primăvară”, m-am gândit să vă fac acest îndemn folosindu-mă de versurile lui Lucian Blaga, puse pe muzică şi cântate cu o voce foarte frumoasă de Alina Covaci.

La cei 19 ani ai săi, Alina Maria Covaci, născută şi crescută pe meleaguri bistriţene, a participat în ultima perioada la festivaluri importante de folk din ţară, întorcându-se acasă cu premii importante (premiul Diligenţa de Bizanţ la Prima Iubire – Reghin din 2008, premiul special la Bistriţa Folk din 2008, premiul Radio Cluj la Prima Iubire – Reghin – 2009 şi premiul II la FolkEver Siret 2009).

Vă lăsăm aşadar în compania altei talentate Aline (avem deja câteva ) a noului val de folkişti români şi vă dorim o zi frumoasă, senină şi primăvară în suflete!

Bună dimineaţa, dragi cititori! Se-ntâmplă în ultima vreme să scriu numai luni sau vineri piesa zilei, de-aia vă prind numai în cele mai proaste, respectiv cele mai bune momente ale săptămânii.

Fiind una dintre zilele bune, îmi permit să vă vorbesc despre visele pe care sunt convinsă că le avem cu toţii, dar prea puţini reuşim să le transformăm în realitate.

Mereu am încercat să-mi îndeplinesc visele, să fac astfel încât tot ce-mi doresc cu adevărat să devină realitate. Dacă vreţi, Folkblogul în sine a fost un vis pentru mine şi cred eu că şi pentru restul echipei. Un vis mai vechi, dar din păcate încă neîmplinit, e ca o formaţie dragă mie, din Suceava, să primească atenţia meritată pe scena românească. Vă las aşadar în compania formaţiei Odyssey şi a piesei “Hoţul de vise”, cu voia dumneavoastră una din preferatele mele .

Vă doresc un sfârşit de săptămână minunat!

‘Neaţa bună, dragi oaspeţi pe meleaguri folkbloghiste! În dimineaţa asta v-am pregătit din nou ceva mai altfel, un cântec marca Ada Milea ce vă va aduce, sperăm noi, zâmbetul pe buze.

Vă las aşadar în compania unei artiste cu o voce şi un stil inconfundabil şi vă doresc o zi cât mai faină:

Trebuie să recunosc că de liceu în sine nu mi-e dor. Pentru mine, îndrăgostită de Bacovia încă de prin clasa a VI-a, liceul a fost un adevărat “cimitir al tinereţii mele”, un loc în care nu mă simţeam, din multe puncte de vedere, printre ai mei. Şi totuşi, de dor îmi e dor… dor de vremurile acelea în care de la şcoală fugeam la un “ceai” (cu ghilimele de rigoare ) în nişte locuri faine de tot, ieftine (asta era cel mai important), dar pline cu oameni frumoşi (dincolo de metehnele ori viciile lor), de la care am învăţat multe şi a căror amintire o voi purta mereu cu mine. Mai îmi e dor de Cetăţuie, de Parcul Mare din Cluj, dar şi de Cimitirul Central (ca orice weirdo eram mai creepy) în care fugeam de la şcoală ori de turele de troleibuz pe care le faceam ca sa pierd timpul până trecea ora de chimie.

Aşadar, doamnelor şi domnilor, pentru astăzi un cântec menit să ne amintească de vremea adolescenţei. Iar pentru clujenii noştri, un prilej de invitaţie pe mâine seară, în Autograf la un concert cu Victor Socaciu.