Vin vacanţele şi concediile, vara se anunţă caniculară iar litoralul Mării Negre va fi plin de oameni faini şi muzică bună. Noi zicem că dacă luaţi rapidul de Constanţa sau orice alt tren care duce pe litoralul românesc, o veţi întâlni cu siguranţă şi pe Noros Cecer, turcoaica „cu ochi verzi şi umeri slabi”, veţi primi o „Eşarfă în dar”, vă veţi simţi uneori mai „alandala” dar veseli şi faini, pentru că vara asta pe litoral, veţi avea parte de o mulţime de concerte şi festivaluri în care se va servi folk pe săturate.
Folk pentru studenţi
În cadrul Galelor Studenţeşti de la Costineşti de anul acesta, care încep pe 14 iulie şi se sfârşesc pe abia 1 septembrie, fiecare seară de marţi, joi şi sâmbătă va fi dedicată muzicii folk. Veţi avea astfel ocazia să-i ascultaţi pe Mircea Vintilă, Ovidiu Mihăilescu, Ducu Berţi, Eugen Avram , Maria Gheorghiu, Nicu Zota, Jul Baldovin, Walter Ghicolescu, Bogdan Grosu, Ovidiu Scridon şi alte nume importante ale folkului românesc. Spectacolele vor avea loc pe plajă, lângă celebrul Obelisc, un loc, cu siguranţă plin de amintiri frumoase pentru fiecare dintre voi.
Aşa că, dacă eşti student şi eşti în sfârşit în vacanţă, noi spunem să nu mai stai pe gânduri şi să fugi urgent la mare. Dacă eşti descurcăreţ, bani mulţi nu îţi trebuie. Sparge puşculiţa, ia-ţi cortul, tichetele de drum, prietenii şi chitara şi dă o raită până la mare. Meriţi şi tu un răsfăţ şi puţină relaxare după atâta stres şi toceală!
Dacă nu mai eşti student noi spunem că tot merită să faci pe dracu’ în patru, să-ţi iei un mic concediu în perioada asta, să creezi o mică diversiune la serviciu, să-i explici şefului că eşti grav bolnav şi că medicul ţi-a recomandat apă, soare şi muzică (hmmm… nu ştiu dacă e cea mai bună soluţie dar găseşti tu ceva mai bun) şi să fugi şi tu până la Costineşti, măcar pentru câteva zile (adică zile de marţi, joi şi sâmbătă, evident
)
Papa bun şi folk pe săturate
Dacă aţi mai petrecut vacanţe la Vama Veche s-ar putea să fi mâncat măcar o dată la deja celebrul restaurant intitulat sugestiv „Papa la Şoni”. Şi dacă aţi fost acolo măcar o dată cu siguranţă nu aţi uitat de restaurantul de pe Strada Sfinţii Voievozi, nr.13, pentru că, se aude că bucate ca la Şoni rar îţi mai este dat să guşti în vreun restaurant din ţară.
Ei bine, de data asta, pe lângă papa, Şoni mai are o surpriză pentru voi în această vară. În perioada 22 – 27 iulie, terasa restaurantului găzduieşte festivalul „Folk’n Vamă”, gală organizată în memoria lui Nicu Vladimir şi în cadrul căreia vor susţine recitaluri nume celebre ale folkului românesc.
Aşa că dacă încă nu te puteai hotărî în ce perioadă să îţi programezi concediul, noi spunem că ai un motiv serios să ajungi în Vamă cel târziu pe data de 22 şi să rămâi măcar până pe 27 iulie. Şi ca să poţi să planifici totul cât mai bine, iată programul festivalului de pe terasa lui Şoni:
- 22 iulie 2008 – Emeric Imre şi invitaţii
- 23 iulie 2008 – Ducu Berţi
- 24 iulie 2008 – Fără Zahăr
- 25 iulie 2008 – Mircea Baniciu şi Sorin Voinea
- 26 iulie 2008 – Mircea Vintilă şi Brambura
- 27 iulie 2008 – Ovidiu Mihăilescu şi invitaţii
Nu-i aşa că ţi-am făcut poftă cu aşa un „meniu”?
Pentru oamenii buni
Conform vreau bilet.ro, în perioada 21 iulie – 5 august 2008, valoroşi interpreţi de muzică folk, precum Mircea Baniciu, Ducu Berţi, Vasile Şeicaru, Mircea Vintilă, Victor Socaciu şi Tatiana Stepa, vor susţine, o serie de concerte în cadrul Galei Om Bun care va avea loc în acest an şi pe litoral, în mai multe staţiuni precum Vama Veche, Costineşti, Neptun, Eforie Sud, Eforie Nord şi Mamaia. Prin urmare, să prinzi, în perioada asta, dacă te afli pe litoral, măcar un concert de muzică bună, în compania unor oameni la fel de buni.
Folk you!
At last but not at least, în perioada 7-9 august, în Vama Veche, se va desfăşura mult aşteptatul festival „Folk You!”. Aflat deja la cea de-a patra ediţie (noi îi dorim să trăiască încă o sută de ani de acum înainte!) festivalul este deja celebru şi, credem noi, nu mai are nevoie de nicio prezentare. Nume celebre ne-au cântat şi ne-au încântat aici, de trei ani încoace şi o vor face şi anul acesta, într-o atmosferă cum rar ne mai este dat să trăim în alte părţi.
Aşadar, noi spunem că, anul acesta chiar merită să poposeşti măcar pentru câteva zile pe litoralul Mării Negre, pentru că, pe lângă mare şi soare vei mai avea parte şi de atâtea alte bucurii. Redacţia Folkblog te va ţine în continuare la curent cu ce mai urmează să se întâmple la mare şi va publica, pe măsură ce i se vor transmite, cât mai multe informaţii şi detalii legate de aceste evenimente şi de multe altlele. Vă dorim un concediu plăcut şi o vară plină de muzică şi soare!
Din aceeaşi rubrică:
Filed under: EVENIMENT | Tagged: dinu olarasu, Ducu Bertzi, emeric imre, folk, Folk You!, Gala Om bun, Galele Studenţeşti Costineşti, Marea Neagra, Mircea Baniciu, mircea vintilă, Ovidiu Mihăilescu, Papa la Şoni, Vasile Şeicaru, Victor Socaciu

















